Misterele Bucegilor

Seara se lasă tot mai neagră şi grea, focul arde jucăuş în vatră, umbrele nopţii se-adună la geamul ascuns de storuri mohorâte. Mă aşez în fotoliul imens îmbrăcat în piele de Cordoba, în faţa biroului din mahon, scăldat de lumina celor trei sfeşnice ce-şi trimit razele pe cartea veche, cu pagini roase pe la colţuri, de trecerea timpului : Opera lui Sigmund Magnificus… O istorie a omenirii de dinainte de goţi şi vizigoţi, a unei naţiuni ce a trăit aici cu mii de ani înaintea dacilor şi a romanilor, fondatorii celui dintâi vast imperiu ce a înscris pagini glorioase în istoria primei civilizaţii a Terrei, punând bazele culturii şi a progresului moral în toate continentele lumii vechi...
Trecutul omenirii, ca şi viitorul, se află îngropat sub stâncile colţuroase din care se ridică mândru spre înaltul boltei cereşti, Sfinxul Bucegilor. Stâncile acestea ascund înscrisuri şi semne, taine cumplite despre trecutul misterios, dar şi despre viitorul înceţoşat… Energia emanată de Sfinx, pe care de bună seamă, toţi cei care au trecut pe-acolo au simţit-o şi n-o vor uita, se va sfârşi într-o zi… Iar ziua aceea va fi cumplită, căci abia atunci vom putea accede la secretele demult îngropate în stânca rece, aflând taine terifiante despre abnormalities geotelurice, despre celebrele “gates” into the world of fairy, aflând totodată şi raţiunea pentru care inteligenţele colosale ale acelor timpuri de glorie au găsit de cuviinţă să le ascundă de ochii şi judecata urmaşilor, atunci când şuvoiul de energie - care aşa cum deja se ştie din surse nu pot fi divulgate potrivit legilor ţării în următorii cincizeci de ani – va dispărea, încetând astfel a proteja tărâmul românesc şi locuitorii munţilor şi pitoreştilor împrejurimi.
Pagini întregi stau mărturie tainelor de netăgăduit ce nu se lasă dezlegate… Obiectivul aparatelor foto, care focalizează imaginea în pătratul distanţei focale şi unghiuri de câmp ale luminozităţii superangulare !
Deschiderea diafragmei obiectivului în raport diametric f ! cu distanţa focală, astfel încat cantitatea de lumină ce intră în aparat determină diafragma f/14, ceea ce face imposibilă fotografierea anumitor porţiuni de stancă…
Obturatorul este deseori supus unui control în trepte al duratei de expunere, trecând forţat din poziţia leaf shutter, în focal plane shutter ! Înţelegem astfel de ce anumite fotografii prezintă imagini din îndepărtări inestimabile de acele locuri, suprapuse peste altele, de detaliu, luate chiar din subteranul pietrelor ce înconjoara Sfinxul…
În acelaşi timp, la multe aparate foto, vizorul este transformat în Single Lens Reflex, în momentul expunerii acesta ridicând o oglindă care înregistrează secrete nebănuite…
La cabana Omu, există o porţiune de 50 de metri cubi în care pietrele în forme de paralelipiped nu pot fi fotografiate, ele schimbandu-și forma și alcătuirea în fluide care se dezintegrează spre văile adânci de sub porțiunea numită Pridvor. Mici bucăţele din acestea sunt deseori vândute pentru puterea lor miraculoasă în eradicarea foametei - prin senzaţia de saţietate pe care o singură piatră de o anumită culoare ţi-o dă -, sau beduinilor ce cutreieră deşertul în lipsă de apă, pentru crearea stării de saţietate şi confort - chiar şi termic, în sprijinul călătorilor ce peregrinează înspre calota glaciară, ori pur şi simplu pentru asigurarea confortului conjugal şi al câştigurilor financiare ocazionale, ori chiar, în cazul anumitor pietre – desigur, vândute cu un preţ mai substanţial, al marilor lovituri financiare şi de stat, pentru aceasta însă fiind necesare şi alte componente alese cu grijă din perimetrul subteran al Gurii Diham, doar de puţinii cunoscători care au descoperit stânca cea bleu-gri de fix 3.38 metri pătraţi, ce blochează tunelul timpului... Oh, în fine... cred că deja am povestit mai mult decât trebuia, poate că despre asta vom vorbi altădată...
Toate acestea au făcut ca în data de 28 noiembrie 19.., în cea mai mare taină, să se adune în acea zonă personalităţi uriaşe ale lumii : John Kepler, cercetător N.A.-SUA, venit cu o întreagă echipă de oameni de ştiinţă, urmat de Xin Qing - director la Royal Chinese Academy – acesta incognito, datorită lipsei de transparenţă în relaţiile externe, Hans Ohm – directorul Departamentului German de Explorare Interspaţială, Aris Kalos – referendul Academy of History from Greece, personalităţi ilustre ale cercetării, tehnicii şi ingineriei genetice, vârfurile inteligenţei lumii de cercetare a zilelor noastre.
Raportul lor a rămas secret.
Se pare însă, după cum s-a aflat din surse ce nu pot fi dezvăluite, că aceste somităţi de fapt nici nu ar fi căzut de acord asupra unui raport comun, cercetările lor ducând pe piste complet diferite… Astfel, în ceea ce priveşte stâncile albe din Valea Diham, măsurătorile unora dintre participanţi (nu le-am putut afla pe toate, multe fiind păstrate sub cea mai strictă supraveghere) arată valori de temperatură atât de diferite, încat noi nu putem decât sa le enumerăm aici şi să vă lasăm să vă faceţi singuri o părere, noi nemaiputând înţelege nimic :
- Stan Kepler (nepotul lui John Kepler dinspre mamă, fiul matuşei sale care l-a rugat insistent să-l ia cu el în această expediţie ştiinţifică, el nemaiavând posibilitatea efectuării unui concediu în Bucegi, deoarece îşi efectuase zilele în Caraibe) a măsurat pe suprafaţa stâncilor 60 de grade Celsius.
- Xin Qing – nu directorul, ci un alt membru al echipei, însă aceştia au venit toţii cu acelaşi nume, pentru a putea folosi un singur paşaport – a măsurat o temperatură a aceloraşi pietre de LR6 grade !
- Perseus Kalos, membru al delegaţiei greceşti, nu a măsurat deoarece a uitat să ia un termometru, plecând în grabă, însă studiind aurolele boreale şi determinând lungimea unui grad de meridian, a putut consemna fără dubii o valoare de -22500 grade Celsius.
- George Kepler (celălalt nepot de unchi al domnului John Kepler, din partea opoziţiei democrate de care trebuia să ţină seama cu desăvârşire înaintea plecării într-o cercetare de durată) afirmă valori, nici mai mult, nici mai puţin decât… centigrade !
Ar mai trebui consemnat doar că Mr Levy Bean, medicul the Association of G.D.A, a notat în foile de urmărire a membrilor echipei, că aceştia acuzau cu toţii ameţeli, pierderi de echilibru şi memorie, pusee de dual personality - ba chiar Multiple personality, scrisese asistentul său, Vasile Dintrevăi, dar Mr Levy a şters deoarece nu putea accepta ca un importat dintr-o ţară mică să-l contrazică.
Fireşte, raportul medicului a fost la rândul său anulat de o comisie autointitulată Screening Committee, sub care ştim cu toţii că se ascund Spiritele Pădurilor ce înconjoară mirificul peisaj de pe coasta muntelui, de nimeni văzute vreodată, din timpuri străvechi..
Luna îmi bate timid în geam, în timp ce focul tremură obosit, alungând raze calde pe pereţii căptuşiţi în papyrus Versailles…
Obosit şi cufundat în ganduri grele, închid cartea în care misterele lumii rămân sub lacăt tainic, pentru încă o veşnicie, nedezlegate…
Dar dacă, totuşi… ?